Capitala a căzut. Întunecatul conduce Ravka din tronul său de umbre.
Acum, soarta țării depinde de fragila Invocatoare a Soarelui, de o iscoadă căzută în dizgrație și de rămășițele unei armate magice, cândva măreață.
Pornită în căutarea ultimului amplificator al lui Morozova, Alina încheie noi alianțe și lasă deoparte vechile rivalități.
Pe măsură ce află secretele Întunecatului, descoperă un trecut ce va schimba pentru totdeauna felul în care vede legătura lor, precum și puterea cu care e înzestrată.
Numai pasărea de foc mai poate împiedica distrugerea Ravkăi, însă prinderea ei ar putea să o coste pe Alina viitorul pentru care luptă.
Alina este o marginală și așa mă simțeam și eu când eram mică. Își dorește foarte mult să aparțină unui loc din lumea asta și din această cauză face niște alegeri greșite.
Am fost crescută de bunicii mei într-un loc straniu, unde nu prea întâlneai copii. Casa lor se afla pe un deal și mai tot timpul eram lăsată de capul meu. Cred că ceva din senzația aceea de izolare s-a strecurat și în descrierea Keramzinului (orfelinatul în care cresc Alina și Mal). – Leigh Bardugo, pentru Entertainment Weekly
Eleganța și fluiditatea stilului, împreună cu acea lume imaginară desăvârșită fac din Trilogia Grisha o piesă de rezistență a genului fantasy. – RT Book Reviews
Am reușit să mă ridic în picioare. Capul mi se învârtea. Mi-am strâns brațul rănit cu mâna teafără și am pornit clătinându-mă prin întuneric. Nu vedeam nimic, eram complet dezorientată. Dar am continuat să merg prin beznă, încercând să-mi deblochez mintea, să încropesc un plan. Știam că volcrele mă puteau ataca în orice clipă, dar era prea riscant să folosesc lumina. Gândește!, mă mustram în sinea mea. Nu mai aveam nicio idee. Rămăsesem fără explozibili și nu puteam folosi Tăietura. Mâneca îmi era plină de sânge și pașii îmi încetineau. Trebuia să găsesc pe cineva să-mi vindece brațul. Trebuia să mă refac și să atac din nou. Nu puteam fugi iarăși de Întunecatul, la fel ca prima oară când luptaserăm în Falie. De atunci, fugisem întruna.

Regatul luminilor. Ultimul volum din trilogia Grisha

Product Details
ISBN-13: | 9786067195170 |
---|---|
Publisher: | Trei |
Publication date: | 10/13/2015 |
Series: | Grisha Trilogy Series |
Sold by: | PUBLISHDRIVE KFT |
Format: | eBook |
File size: | 1 MB |
Age Range: | 12 - 17 Years |
Language: | Romanian |