Am căutat timp să citesc cartea ta cu atenție, deși unele dintre fragmente mi-erau cunoscute. Te exprimă foarte bine: este polemică, are energia de care am mai zis și pe care ai contestat-o, este o asumare sinceră și urmând chemarea ta, felul tău de a vedea lucrurile, de a fi alături de „oamenii mari” și de a duce împreună lupta pentru valorile în care crezi. Este vitală și, ca la Marino, repetiția este motivată de (și exprimă) intensitate. A o citi în afara caracterului ei polemic și a sensului de afirmare a solidarității cu comunitatea de care te simți atașată înseamnă a o rata. Cred că a fost foarte bine să începi cu cazul Marino, căci este exponențial, dar și mai clar decât altele. (Gabriel Andreescu)

Concluzia centrală care ascunde chiar miza întregii cărți: „Nu cred că fenomenul globalizării, răspândit pe mapamond, a clătinat identitatea francezilor, a nemților, spaniolilor sau rădăcinile altor națiuni. Oricât de straniu ori deplasat ar suna pentru urechile unor comentatori români, adepți ai politicii corecte, voi spune un adevăr familiar națiunilor mari ale lumii. Există lucruri ce nu pot fi negociate. Între acestea sunt țara, familia, limba, identitatea și neamul”. Or, în România aceste dimensiuni ale ființării noastre se „negociază” de peste două decenii, în condiții mistificatorii de intimidare, amenințare că nu poți fi „în rândul lumii”, „european” și globalist, dacă nu renunți la propria identitate, la propriile resurse umane, naturale, spirituale. Or, scriitorul român, de la cronicari la Școala Ardeleană, pașoptiști, marii clasici, generația Marii Uniri, cea interbelică au fost păzitori ai ființei românești prin forța creației și a ethosului lor, cu întrerupere în deceniul proletcultist, pentru a se revigora cu generațiile lui Nicolae Labiș, a lui Nichita Stănescu, a lui Nicolae Breban, Ioan Alexandru, a lui Cezar Ivănescu și a Aurei Christi, de îndată ce o parte dintre optzeciști s-a trezit din torpoarea simulacrelor postmoderniste. Sintagma din expresia trădarea scriitorului are, acum, o dublă trimitere: scriitorul român a fost trădat de elitele politice postdecembriste, după cum scriitorul, la rându-i, și-a uitat menirea de păzitor al ființei naționale. Soluția, crede Aura Christi, este, pe de o parte, heideggeriana păzire a ființei de către poeți, pe de alta, întoarcerea la vechea tablă a valorilor europene și românești, toate abandonate de mentalitatea postmodernistă. (Theodor Codreanu)

Ce sunt aceste polemice? O seamă de arabescuri exce­sive, radiografia patetică și lucidă a unei sfâșieri, o serie de tentative de a înțelege, eșuate în neînțelegere, reportajul unor revolte aneantizate în albia deznădejdii și a refuzu­lui de a accepta să asiști – redus la muțenie, deci, vinovat din start – la comercializarea, trivializarea infernului co­munist. Proces culminat, incredibil, cu un masacru al ino­cenților regizat într‑un stil de extracție neostalinistă. Cum să califici altfel vânătoarea de oameni mari, prin care s‑a perpetuat europenitatea culturii române în anii dictaturii stalinisto‑dejiste? Vânătoare organizată sub ochii noștri, în sărmana noastră democrație.

Ce sunt aceste polemice? Poate, un semn al speranței că nu e vândut chiar totul. Nu e terfelit chiar totul. Nu e pierdut chiar totul. (Aura Christi)