"Lidia Lazu a scris aceste poeme. Si pe urma a uitat ca le-a scris. Le-a gasit pe marginea unei ferestre, ciugulite de pasarile cerului, cu frumusetea pierduta pentru totdeauna - ca toate lucrurile sortite sa intretina miracolul existentei. Acesta este mitul in jurul caruia ar putea sa se consolideze o intreaga opera poetica. Eu cred ca nici unul dintre poetii romani nu a reusit sa construiasca o asemenea imagine, care intr-adevar sa ne reprezinte intr-un asemenea chip si intr-o asemenea masura. Lidia Lazu scrie din preaplinul firii sale. (...) Ea face parte dintre acei oameni care nu scriu din pricina slabiciunilor lor, ci din pricina prea multelor daruri cu care a fost inzestrat de Dumnezeu.“ - Mircea Ciobanu
"Lidia Lazu a scris aceste poeme. Si pe urma a uitat ca le-a scris. Le-a gasit pe marginea unei ferestre, ciugulite de pasarile cerului, cu frumusetea pierduta pentru totdeauna - ca toate lucrurile sortite sa intretina miracolul existentei. Acesta este mitul in jurul caruia ar putea sa se consolideze o intreaga opera poetica. Eu cred ca nici unul dintre poetii romani nu a reusit sa construiasca o asemenea imagine, care intr-adevar sa ne reprezinte intr-un asemenea chip si intr-o asemenea masura. Lidia Lazu scrie din preaplinul firii sale. (...) Ea face parte dintre acei oameni care nu scriu din pricina slabiciunilor lor, ci din pricina prea multelor daruri cu care a fost inzestrat de Dumnezeu.“ - Mircea Ciobanu